2011-04-13

Turda - Piata Republicii, Nr.36

Fotografii publicate pe: 5Google, 16Google, 21Google  -  A.M.C., A.M.C

album pe: 5Google16Google, 21Google


 - inscriptie: - "Imobil din lemn, cu parter, existenta inainte de 1892 a fost etajata la inceputul sec.XX (dupa 1917) prezentand o fatada cu tendinte moderniste-cubiste si neo-romanesti"
- Stil modern cubist. Sec XIX. Reconstruita 1911-1917 cu etaj - lista monumente

  - "Casa lui Sumulducan Vasile - a fost construita pe la inceputul sec. al XX-lea in locul unei case mai vechi.  Este construita in stil Modernist cu vagi elemente neoromanesti.
 La parter restaurant bistro, la etaj hotel" . - info U.B.B. - pag.333435

2018.02.03
- Bancpost








2018.02.03
- firme in curtea cladirii













2017.03.20
 - Imagine din curte - foto pe Google5















2020.06.26
- Vedere panorama
Nr.32 la 43





2021.11.12
- Vedere panorama 360 - Facebook




1936.06.06
- Imagini de altadata  - Piata Republicii  -  1Google, 11sGoogle
  Grup de notabilitati in fata la Nr.36 din Piata Repubicii
Sărbătorirea la 6 iunie 1936 a celui de al 6-lea an de la încoronarea regelui Carol II.














Imagini Google Maps  - in anii: 2012  2014

Foto pe: 5Google, 16Google, 21Google  -   - I.L.T.  -  A.M.C., A.M.C. 
Piata Republicii - linkuri

Extras din Memoria locurilor, doc finantat de Universitatea “Babeş -Bolyai” 
"Visul american în România. Şapte capre la bătrâneţe.Republicii 36 
Casa Sumulducan a fost construită pe la începutul secolului al XX-lea, dar a refolosit structuri existente de lasfârşitul secolului al XIX-lea. Este construită în stil modernistcu vagi elemente neoromâneşti. Asupra comunităţii restrânse a locuitorilor din centrul oraşului a lăsat o puternică impresie povestea de succes a omului sărac care a reuşit să se realizeze social prin forţe proprii. „Sumulducan Vasile era din Aiton, de loc. Ăsta a fost un tip care a plecat la muncă în America. Şi a făcut bani acolo. Mi se pare că a lucrat ca miner prin Munţii Apalaşi. Ei, de acolo s-a întors cu bani, a cumpărat aici casa, aici în centrul oraşului unde numai maghiari şi evrei erau. Puţini români reuşeau să intre aici. El s-a gândit cum să trăiască de acum. Şi s-a hotărât să facă la parter restaurant, iar la etaj hotel” (Mircea Raţiu). „Sumulducan s-a întors în ţară şi aici era o casă veche, aproape dărâmată. A cumpăratcasa asta şi a construit casa pe care o vedeţi. La parter a făcut un restaurant, un bistro, iar la etaj era hotel” (Emil Nemeş). Scufundarea socială forţată a lui Sumulducan – după naţionalizare nu a rămas cu nimic şi a fost mutat la o altă adresă – a şters din amintirea contemporanilor săi imaginea celui care a reuşit pe cont propriu în viaţă. „Îi ştiu foarte bineatât pe bătrânul Sumulducan, cât şi pe fiul lui, pe Octavian. După naţionalizare, săracu’ Sumulducan, bătrân cum era, avea vreo 5capre pe care le păştea prin cimitir şi pe malul Arieşului. Noi, copiii ,râdeam de el, făceam tot felul de răutăţi pe seama lui. Octavian mi-a dat multe cărţi în limba franceză pe care le mai am şi astăzi. El ştia foarte bine franceza. Din câte ştiam noi, Octavian a paralizat dincauza unei injecţii pe care i-a dat-o greşit nevastă-sa care era medic” (Iosif Colceriu). „Comuniştii i-au confiscat totul şi l-au mutat nu ştiu unde de aici. Şi atunci, bătrânul şi-a cumpărat şapte capre pe care le ducea la păscut, pe strada Axente Sever şi pe Ghorghe Lazăr,spre cimitir, ca să pască” (Emil Nemeş).Nici faţă de fiul acestuia comunitatea nu a fost mai blândă. Handicapul locomotor i-a atras indiferenţa sau chiar adversitatea cunoscuţilor. Excepţie au făcut câţiva oameni din jurul lui. „Octavian era căsătorit cu o judecătoare. Au divorţat după ce Octavian a paralizat. Era pe la 40 de ani. Deci putea să aibă copii,dar nu a avut. Şi o fostă femeie care a lucrat acolo în casă a avut grijă de el. Şi toată lumea râdea de ei, săracii, că îl îngrijesc pe omul ăla cu handicap pentru o hârtie fără nici o valoare” (Estera Filep). „Sumulducan a avut un băiat, un tip, aşa, cu statură atletică. Numai ştiu cum îl chema. A făcut dreptul, era avocat. S-a căsătorit cu o doctoriţă. Într-o zi, când era răcit, soţia i-a dat o injecţie, aici, undeva în spate. Dar i-a dat-o greşit încât a paralizat din brâu în jos. Total. O legumă. Şi nu a fost destul, l-a mai şi părăsit. Îmi amintesc de el că stătea aici, într-o cămăruţă sub poartă” (Emil Nemeş)."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu