2011-01-14

Ion Pribeagu - Doina Sarbatorilor 1945

Foaie verde galdaboși
suntem niste scârboși
Și ingrați și păcătoși.
Mincinoși nevoie mare,
Ahtiați după mâncare

Grandomani și sclivisiți
Și grozav de ipocriți.
Mă, cu cât mai mult avem,
Cu atât mai multe vrem.

N-ai da mă, nici un pitac
Unui cerșetor sărac.
N-ai da mă, un singur ban
Unui cerșetor sărman...
Și cumva de ți-a cerut
Cineva vreun împrumut,
Te-ai jurat pe sfinți și zei
Că n-ai douăzeci de lei
Și ca să-l convingi, parol,
Ai scos buzunarul gol.

De crăciun, de revelion,
În bordei sau în salon,
N-a fost casă, mică, mare,
Să nu fie sărbătoare.
N-a fost crâșmă, n-a fost bar,
Fară jazz sau lăutar.
Te-mpingeai ca și un clown,
Nu găseai un singur scaun.
Nu găseai un singur loc,
Peste tot, prăpăd și foc !

Peste tot țipa Pericle :
- Să mai vină zece sticle !
Peste tot urla Vasile :
- Să mai meargă zece kile !
Peste tot se bea cu sete
Și-și vorbeau pe îndelete :
- Grea e viața, măi băiete !

Mă, și s-a mâncat agale,
Milioane de sarmale,
Mii de porci, mii de juncani,
Șunci, rățuște și curcani
Și costițe și ficați,
Mii de metri de cârnați,
Mușchi, momițe și fripturi,
Fudulii și garnituri,
Mititei și frigănele,
Rotocoale de purcele
Și piftii și piciorușe,
Măruntăi de găinușe,
Pipote și piept de pui,
Târtițe și frigărui,
Tuslamale și cotlete
Și plăcinte cu bilete...

Din Răcoasa în Săcele,
Dădea lumea din măsele.
Din Braila în Panduri,
Lepcaia lumea din guri
Și spuneau mușcând din fleică:
- Grea e sărăcia, neică !

Și s-a înghițit, măi Nae,
Vin din sute de butoaie.
Tulburel și Tămâioasă,
Otonel, Vârtos și Grasă
Și Fetească și Cotnare
Și pelin din Dealu Mare
Și cocteiluri pe alese,
Numai chefuri, numai mese...!

Vin în fiecare cană
Și-n pahar și-n damigeană
Și șampanii și sifoane
Și tartine și jamboane,
Dar pe-oricine întrebai,
Te boceai și te jeleai:
- Ce ne facem măi bădie,
Cu atâta sărăcie...?!

Nu găseai un scaun gol,
La Modern sau la Metropol.
Nici un tamburel macar
La Luxandra Alcazar.
Pretutindeni numai flori,
Cuconet și pocnitori,
Fleici, cocteiluri și șampanii
Și oftaturi și jelanii
Și bociri din cale-afară:
- Sărăcia ne omoară...!

Te uitai la ei, burtoși,
Lacomi și libidinoși,
Parc-aveau în ei burete
Și cu ochii după fete.
Cu neveste albe, roze,
Late ca niște batoze.
Șapte mii de kilograme
Și cu ochii după dame.

Clămpăne și gura-și linge,
Bea săracul... bea de stinge.
Scrâșne dinții ca o stâncă
Și mănâncă... și mănâncă
Și se jură, foc și sânge
Și suspină și se plânge
Tuturor cu mare jale:
- Criză mare ! Nu-s parale !

De-aia zic, bade Timofte,
Că ne ia dracii de pofte.
Orișicât ai nu-ți ajunge,
Parcă cineva te-mpunge.
Ai nevasta dulce, `naltă
Și-ți fug ochii dup-o altă.
Ai parale... mii de lei,
Dar cât ai, tu tot mai vrei.
Bei, plesnești de lăcomie
Și te plângi că-i sărăcie.
Crești în burți ca o saltea
Și te plângi că-i viața grea

Mai multe: poiezii scrise de Ion Pribeagu

Vezi Ganduri

Un comentariu:

  1. Hmm... Mă bucur că ți-a plăcut. Sper că memoria mea nu a afectat prea mult forma inițială a poemului. - iustin_69

    RăspundețiȘtergere