Articol publicat de ANA MARIA CATALINA pe blogul Cu pluta pe Aries
Cu toţii trăim experienţe diferite. Deşi diferiţi, avem nevoie unii de alţii pentru a ne putea bucura deplin de şansa pe care o primim de la viaţă. În ideea de a căuta acel diferit, înarmată cu aparatul de fotografiat, fie el cât de simplu sau performant, nu te mai simţi singură. Ceea ce vezi în prezent poate ulterior să vadă şi alţii. Dorinta de cunoaştere te duce pe căi mereu noi.
Cunoşti lucruri inedite şi ai parte de întâmplări neprevăzute.
Oare întâmplător? Prima plimbare în scopul de a căuta imagini frumoase a fost pe malul râului Arieş. S-a întâmplat să fie iarna. O atmosferă nu prea veselă. O profesoară care a căutat pentru elevii ei fotografii pe net despre Valea Arieşului a văzut şi fotografiile mele şi prima reacţie pe care a avut-o a fost să se gândească la ce a determinat fotograful să iasa pe asa o vreme pe „dig”. Arieşul este frumos şi iarna, chiar dacă pare populat doar de raţele sălbatice.
Tânjeam după imagini de iarnă, cu zăpadă proaspată, nebătătorită de maşini. A fost chiar aşa! Mi-am luat prietenul meu fidel, “Aparatul”, şi am ieşit. Am făcut un film cu fotografii pe malul Arieşului, în parc şi pe străzile oraşului. Am fost criticată aspru de un comentator. Acele imagini frumoase pe care doream să le vada şi altii, de fapt le-am vazut doar eu. Efectele accentuate pe care m-a distrat să le adaug în postare l-au enervat pe privitor. Avea dreptate. Mi s-a confirmat că aşa ca mine sunt şi multi alţii care sunt dornici să vadă oraşul în ipostaze frumoase, că nu efectele ci imaginea este cea care interesează. Comentariul anonimului m-a stimulat.
Am întâlnit locuitori “cu caţei şi cu purcei” pe malul râului Am vazut un zâmbet de copilaş, o privire deschisă, caldă, parcă radia fericire. Mă întrebam în sinea mea de viaţa lui departe de televizor, departe de trotuare. El mă privea zâmbind cu caldură. Oare timpul cum îi va schimba zâmbetul şi privirea sinceră de care, pe moment, eu m-am bucurat? I-am facut o fotografie care mie îmi este dragă şi o arat tuturor de câte ori am ocazia.
Turda îmi oferă multe surprize. Locuri pe care nu le ştiam. Vacanţele copilăriei mele le-am petrecut la Ştrandul de la Băile Sărate. Cu toate acestea, nu am cunoscut zona. Însoţită de “Aparat“ m-am aventurat să văd lacurile. Surpriza oferită de existenţa lacurilor pe care eu nu le mai văzusem până atunci m-a determinat să fac un numar mare de poze. Nu am mai reuşit să ordonez pozele, nu mai ştiam care poză la care lac era făcută. Nu doar un drum, ci multe drumuri a trebuit să fac împreuna cu “Aparatul“ până am reuşit să leg imaginile într-un film. M-am lămurit, şi se pare că am lamurit şi pe multi altii ca mine - Turda are locuri deosebite care merită să fie cunoscute. Să vezi şi Pârâul Mic Sărat cum şerpuieşte, apare şi dispare în sălbăticia peisajului, să vezi şi zona Durgăului, un peisaj cu totul deosebit, iar dacă tot eşti în zona Durgăului să vizitezi Salina cu uimitoarele ei ascunzişuri subpământene. Pentru toate aceste lucruri merită să fii fotograf, fie chiar şi doar unul amator.
Oamenii au fost tot timpul de partea mea. Aşa i-am simtit. Am fotografiat şi filmat mult din autobuz. Conducători auto amabili, încetineau autobuzul în zona în care doream să filmez. Am fotografiat râuleţele care străbat oraşul. Mereu am fost intrebată de oamenii din diverse zone despre motivul pentru care fac fotografiile. Ei sperau că sunt o persoana oficială care e pusă să culeagă informaţii pentru a rezolva anumite probleme. Nu eram o persoană oficială, dar simţeam că rezolvam totuşi ceva. Făceam cunoscut şi altora cum arată aceste văi ce-şi caută drumul spre Arieş. Aceste văi ar putea arăta prin grija tuturor chiar deosebit de frumoase .
Nu am căutat contactul cu oamenii, am căutat locuri deosebite ale oraşului. Locurile nu sunt izolate, peste tot sunt oameni, amabili şi binevoitori, ştiu să îţi vorbească frumos. Unii îşi doresc chiar să fie fotografiaţi. O echipă de muncitori constructori, pentru un moment cât au fost filmaţi s-au destins, au glumit, s-au amuzat, a fost o pauză care i-a inviorat. E plăcut să-i vezi la lucru bine dispuşi. E o recompensă pentru cel care a reuşit să-i facă să se simtă aşa, fie el chiar fotograf amator.
Am fotografiat o foarte mare parte a străzilor. Fiecare stradă are un specific al ei, o istorie a ei, fiecare poate fi subiectul unui roman. Nu te plictiseşti dacă le vezi pe toate. Pe fiecare stradă am găsit ceva aparte, ceva deosebit, chiar şi câte unul sau mai mulţi cătei deosebiţi. Am făcut un film deosebit. Dacă dati clik aici veţi vedea filmuleţul care vă va convinge că am dreptate.
A fost un moment de bucurie pentru mine când am aflat că un turdean făcea cunoscut că a aparut pe internet strada lui, şi nu numai strada, chiar şi Branco căţelul străzii. Era mândru.
Am întâlnit şi excepţii, o persoană care nu a dorit să-i fie fotografiată casa. I-am respectat dorinţa. În filmele mele, în colectia mea de poze există o stradă cu un numar de casă, dar fără casă ...
Întodeauna mi-am dorit să cunosc interiorul bisericilor. Nu doar interiorul acelei biserici de care prin tradiţie apartin. În toate bisericile s-a putut intra, s-au putut face fotografii. Iar dacă am facut fotografii, m-a interesat şi istoricul lor. Bisericile sunt pentru toţi, depinde de fiecare în parte în ce mod simte că îşi poate împărtăşi credinţa. Istoria oraşului este legată de existenţa acestor biserici. Le respectăm, le păstrăm. Sunt parte din interiorul sufletesc al nostru, al tuturor.
Aşa este Turda văzută de noi. Aceştia suntem “noi” - eu şi al meu ajutor, „Aparatul”. Vom continua să colecţionăm imagini frumoase de peste tot pe unde vom ajunge ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu