A permis Moise Legea Talionului?

autor: Ariel Alvarez Valdes

O lege antica
Nici o porunca nu este mai neînteleasa ca vestita Lege a talionului. Sintetizata în formula "ochi pentru ochi, dinte pentru dinte", este considerata una dintre normele cele mai brutale si sângeroase si citata ca exemplu de necivilizatie si de razbunare. Legea talionului este una dintre legile cele mai vechi din lume
. A fost gasita deja în “Codul lui Hammurabi”, cel mai vechi cod complet care s-a descoperit. Cine a fost Hammurabi? Un rege din Babilonia, care a trait în jurul anului 1700 î.C. In fata instabilitatii juridice si sociale în care traiau supusii din regatul sau, a decis sa promulge o colectie de sentinte din care judecatorii sa se poata inspira pentru a solutiona problemele de justitie. A rezultat un Cod, format din 282 de articole, sculptate într-un bloc de piatra înalt de 2,25 m, descoperit de arheologii francezi în anul 1901 si expus de atunci în Muzeul Luvru.

De trei ori în Biblie
Dupa 500 ani, a dat si Moise poporului lui Israel o serie de dispozitii si norme. Intre acestea, a inclus si teribila si brutala Lege a talionului, care apare de trei ori în Biblie. Prima data, atunci când israelitii si-au stabilit tabara în fata muntelui Sinai. El le-a poruncit: "Iar de va fi si alta vatamare, atunci sa plateasca suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mâna pentru mâna, picior pentru picior, arsura pentru arsura, rana pentru rana, vânataie pentru vânataie" (Ex 21,23-25). Câteva luni mai târziu, tot pe muntele Sinai, a stabilit respectarea ei, spunând: "De va pricinui cineva vatamare aproapelui sau, aceluia sa i se faca ceea ce a facut el altuia: fractura pentru fractura, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte; cum a facut el vatamare altui om, asa sa i se faca si lui. Cel ce va ucide un dobitoc sa dea altul; iar cel ce va ucide un om sa fie omorât" (Lev 24,19-21). Câtiva ani mai târziu, în câmpiile Moabului, a repetat legea pentru a treia oara, atunci când evreii trebuiau sa porneasca la cucerirea Tarii Promise. Moise, în apropierea mortii, i-a adunat si le-a poruncit: "Sa nu-l crute ochiul tau, ci sa ceri suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dintre pentru dinte, mâna pentru mâna, picior pentru picior" (Dt 19,21). Pentru aceasta, legea a primit numele de "Talion". Pentru ca, daca cineva a facut "acest" lucru (talis, în latina), i se va aplica aceeasi pedeapsa.

Razbunari sfâsietoare
Citind aceste texte, multi crestini se scandalizeaza si se întreaba: este posibil ca Biblia sa propuna Legea talionului, ba chiar de trei ori? Dumnezeu, care i-a inspirat lui Moise legile, a putut sa-i sugereze sa includa o norma asa de cruda? Pentru a raspunde la întrebare, este necesar sa tinem cont de câteva elemente.
Primul: în Orientul antic exista o practica foarte raspândita, care aproape ca se transformase în lege sacra: aceea a razbunarii. Acest obicei se practica în asa fel, încât represaliile erau întotdeauna mai mari decât ofensele primite. De exemplu, într-o cearta, daca cineva îi taia altuia un deget, rudele sale amputau bratul agresorului. Si daca cineva pierdea un picior, clanul sau taia ambele picioarele agresorului si chiar... capul. Daca o persoana a ucis o oaie a vecinului sau, acesta putea sa distruga toata turma celuilalt. Daca ucidea un om, rudele sale îl razbunau ucigându-l pe asasin, pe sotie si pe copiii acestuia.

Datorita lipsei unei autoritati
Un exemplu al acestor razbunari teribile, practicate în perioadele primitive, se gaseste în Cartea Genezei. Acolo se relateaza ca, dupa ce l-a ucis pe fratele Abel, Cain fuge si se ascunde. Atunci, un glas, care în text apare ca glas al lui Dumnezeu, dar, în realitate, ar putea sa fie glasul tribului lui Cain însusi, exclama: "Tot cel ce va ucide pe Cain, înseptit va fi pedepsit" (Gen 4,15).
Insa cea mai mare dintre aceste razbunari sângeroase o avem în cântarea compusa de Lameh, fiul lui Cain: "Am ucis un om pentru rana mea si un tâlhar pentru vânataia mea. Daca pentru Cain va fi razbunare de sapte ori, pentru Lameh, de saptezeci de ori câte sapte" (Gen 4,23-24). Cutuma poate sa ni se para prea sângeroasa. Insa într-o epoca în care nu exista politie, nici o autoritate centrala care sa faca ordine în societate, teama de aceste razbunari putea sa descurajeze crimele si sa frâneze orice tentativa de furt sau de violenta.
Dar, pe de alta parte, se preta la nenumarate abuzuri si dadea nastere unei spirale a violentei, care se termina frecvent cu razboaie si exterminari de triburi si clanuri întregi. O simpla palma peste obraz putea sa dezlantuie o batalie în câmp deschis. Tot Biblia ne relateaza ca o fata, numita Dina, a fost rapita din Sihem si violata. Atunci, fratii sai, pentru a o razbuna, au intrat în orasul celui care o pângarise si l-au ucis pe el, pe tatal sau si pe toti tinerii de parte barbateasca (Gen 34,1-31).

Un pas mare pentru omenire
Acest lucru explica sensul Legii talionului, data de Moise pentru a frâna aceste abuzuri. De fapt, poruncea ca, daca îi era scos cuiva un ochi, atunci rivalului sau trebuie sa i se scoata numai un ochi, nu amândoi ochii. Si, daca pierdea un dinte, putea sa-i scoata adversarului un dinte, nu toata dantura. Asadar, Legea talionului, în pofida aparentei sale de cruzime, în realitate, a stabilit un principiu de mare milostivire: razbunarea nu trebuie niciodata sa fie mai mare decât ofensa. Intentia sa originara a fost aceea de a frâna reactia celor care se simteau ofensati si de a limita represaliile. Prin urmare, a constituit un progres fata de legea razbunarii fara control, proprie triburilor lipsite de organizare judiciara. Si a constituit un pas urias pentru a modera violenta personala si sociala. Tot Cartea Deuteronomului, în sintonie cu spiritul Legii talionului, va interzice sa se includa rudele nevinovate printre pedepse: "Parintii sa nu fie pedepsiti cu moartea pentru vina copiilor si nici copiii sa nu fie pedepsiti cu moartea pentru vina parintilor; ci fiecare sa fie pedepsit cu moartea pentru pacatul sau" (Dt 24,16).

Nu pentru oricine
Un alt element de care trebuie sa se tina cont pentru a întelege mai bine sensul Legii talionului este ca ea era adresata judecatorului, singurul care avea sarcina de a o aplica, si nu pentru ca ea sa fie aplicata de fiecare individ. Trebuie sa amintim ca, în vechime, judecatorii nu erau profesionisti. Nu mergeau la universitate, nici nu studiau carti groase de drept. Multi dintre ei nu stiau nici macar sa citeasca. Prin urmare, pentru a solutiona dreptatea, aveau nevoie de formule practice, care puteau fi memorate usor, adica de mici "zicale" care sa le permita sa rezolve cel mai mare numar de cazuri.
De aceea, Legea talionului nu a fost promulgata pentru ca oricare cetatean sa o aplice pe cont propriu, nici nu dadea cale libera ca fiecare sa-si faca dreptate. A fost data pentru judecatori, ca ei sa decida în fiecare caz cum trebuiau sa o practice. Acest lucru îl afirma Cartea Deuteronomului (19,16-21). Legea talionului nu a fost gândita pentru a rezolva chestiuni personale, cum o aplicam noi uneori, ci pentru a solutiona delicte publice în prezenta judecatorului.

Fara a o lua prea în serios
Ultimul element care trebuie luat în considerare este ca formula "ochi pentru ochi, dinte pentru dinte" nu a fost înteleasa în mod literal. Era vorba numai de un mod de a exprima ca nici o pedeapsa nu trebuie sa fie superioara ofensei primite. Insa era lasata la aprecierea judecatorului alegerea pedepsei juste. Judecatorii evrei afirmau, pe buna dreptate, ca aplicarea literala a Legii talionului putea duce la nedreptati, deoarece se risca sa fie privat cineva de un ochi sanatos pentru un ochi bolnav sau de un dinte intact pentru un dinte cariat. Pentru aceasta, tot Biblia stabilea deja alte pedepse compensatoare, mai putin crude. De exemplu: "Daca va lovi cineva pe sclavul sau, sau pe sclava sa în ochi, si îl va pierde, sa-l lase liber ca despagubire pentru ochi. Si daca va pricinui caderea unui dinte al sclavului sau sau al sclavei sale, sa le dea libertatea pentru acel dinte" (Ex 21,26-27). Mai departe se stabileste ca, daca un bou loveste cu coarnele o persoana si o ucide, judecatorii pot sa impuna stapânului boului numai o amenda (Ex 21,28-30)
.
Noua lege a lui Isus
Asadar, Legea talionului, în vremurile sale, a fost o norma milostiva si binevoitoare. A însemnat un progres enorm fata de legile teribile ale razbunarii nediscriminate si aplicarea sa a facut ca omenirea sa progreseze enorm spre civilizatie, convietuire si progres al relatiilor umane. Atunci când a venit Isus Cristos, el a decis sa o elimine. Pentru ca a înteles ca razbunarea, oricât ar fi de controlata, retinuta si justa, da nastere întotdeauna la noi resentimente. De aceea, nu are loc în viata crestina, în ordinea noua instaurata. In cuvântarea de pe munte, Isus învata: "Ati auzit ca s-a spus: Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte. Eu însa va spun: sa nu va împotriviti celui rau; ba, mai mult, daca cineva te loveste peste obrazul drept, întoarce-i-l si pe celalalt. Celui care vrea sa te judece si sa-ti ia tunica, lasa-i si mantia, iar daca cineva te-ar constrânge sa faci o mie de pasi, mergi cu el doua" (Mt 5,38-41).

O palma stranie
Astfel, Isus introduce un nou spirit de iertare. Pentru a explica cum functioneaza, el însusi da trei exemple luate din viata zilnica, dar care nu trebuie sa fie luate în mod literal, pentru ca s-ar risca sa se interpreteze gresit mesajul sau. Primul exemplu este cel al palmei, pe care Isus o numeste "pe obrazul drept". Ce vrea sa ne spuna cu aceasta? Sa presupunem ca o persoana sta în fata alteia si vrea sa-i dea o palma pe obrazul drept. Cum ar face aceasta? In mod obisnuit, unul foloseste mâna dreapta. Deci exista un singur mod de a face aceasta: cu dosul palmei. Ei bine, conform legii rabinice, a lovi cu dosul palmei era mai umilitor si insultator decât a o face cu palma, în mod normal.
Prin urmare, Isus vrea sa ne învete ca, si atunci când cineva ne adreseaza insulta cea mai grava si rusinoasa, nu trebuie sa raspundem cu o alta rautate de acelasi tip. In viata nu primim des palme, însa înduram opozitii si ofense, uneori nemasurate, echivalente cu o lovitura cu dosul palmei pentru un evreu. Crestinul este cel care a învatat sa nu pastreze resentimente si nici sa nu caute vreo razbunare. Adevaratul ucenic al lui Isus este acela care a uitat ce înseamna sa fii jignit. A învatat de la învatatorul sau sa nu considere nimic ca ofensa personala.
 
Tunica si mantia
In al doilea exemplu, el spune ca, daca cineva ne face un proces pentru a ne lua tunica, trebuie sa-i dam si mantia. Si aici exista mult mai mult decât apare în mod superficial. "Tunica" era un fel de haina lunga, facuta, în general, din bumbac sau lâna, care se purta pe trup si ajungea pâna la genunchi. Chiar si omul sarac avea în general mai mult de o tunica pentru a si-o schimba frecvent. In schimb, "mantia" era haina rectangulara, facuta din stofa groasa. In timpul zilei, era folosita pe umeri ca o parte a îmbracamintei, iar în timpul noptii, ca acoperamânt pentru a dormi. In general, fiecare poseda o singura mantie. Ei bine, legea ebraica stabilea ca unui debitor i se putea lua printr-un proces tunica. Insa niciodata nu i se putea lua mantia, pentru ca putea sa fie sarac si sa o aiba numai pe aceasta, pentru a se acoperi noaptea (Ex 22,25-26). Isus, poruncind în mod simbolic ca crestinul sa-si dea mantia, a voit sa ne spuna ca nu trebuie sa traim gândindu-ne mereu la drepturi, dar si la obligatii. Nu trebuie sa traim obsedati de privilegii, dar sa fim constienti si de responsabilitati. Adevaratul ucenic nu este acela care pune "drepturile sale" mai presus de toti, fiind atent sa nu se "foloseasca violenta" împotriva lui. Este cel care stie sa lase la urma chiar si drepturile sale, daca poate în felul acesta sa cucereasca pe cineva pentru învatator.

Ceea ce s-a i întâmplat lui Simon din Cirene
In al treilea exemplu, Isus vorbeste despre "obligatia" de a însoti pe cineva pe o distanta de un kilometru. Aceasta imagine, care noua ni se pare stranie, era familiara în Palestina din timpul lui Isus. Palestina era o tara ocupata din punct de vedere militar. Cetatenii unei tari ocupate aveau obligatia sa presteze orice tip de serviciu trupelor ocupante. Sa le dea alimente si gazduire, pâna la ducerea mesajelor sau a sarcinilor în vreun loc. In orice moment, un evreu putea sa simta deasupra umarului atingerea unei sulite a unui soldat roman. In felul acesta, el stia ca era de datoria sa sa-l slujeasca pe soldat în tot ceea ce avea el nevoie. Acest lucru i s-a întâmplat lui Simon din Cirene, într-o zi când venea de la câmp: a fost obligat sa poarte crucea lui Isus, care mergea spre Calvar. Isus a voit sa ne spuna ca nu trebuie sa respectam datoriile noastre cu amaraciune si ranchiuna. Daca ni se da o sarcina care nu este pe placul nostru, nu trebuie sa o asumam ca pe o datorie odioasa, refuzându-l în interior pe cel care ne-a cerut-o. Daca vom presta un serviciu, va trebui sa-l oferim cu bucurie. Si sa nu facem minimul indispensabil, ci sa mergem mai departe, cautând sa îndeplinim ceea ce a voit în mod real sa ni se ceara. Cel care face o fapta buna cu resentiment sau cu forta nu a înteles semnificatia vietii crestine.

Si acum da, pentru toate
Aceste învataturi ale lui Isus nu sunt teoretice sau abstracte. Sunt adevarate porunci, pe care Isus le-a propus celor care îl urmeaza. Insa, cu ele, Isus nu a eliminat Legea talionului din legislatie. Nici nu a suprimat tribunalele, nici nu a voit un nou Cod de drept penal. Invataturile lui Isus nu sunt destinate judecatorilor, ci omului ofensat, ranit, lovit, pentru a-i arata care trebuie sa fie comportamentul sau. Isus nu a pretins abolirea legislatiei din timpul sau, ci a dorit introducerea în societate a unui nou comportament uman, asa încât codurile penale în vigoare sa fie depasite de comportamentul cetatenilor.
Sintetizând, putem sa spunem ca omenirea a trecut prin trei etape. In epoca primitiva, se practica razbunarea cea mai cruda. Cu sosirea Legii talionului, s-a trecut la era dreptatii. Cu venirea lui Isus, s-a inaugurat timpul iertarii.

Vezi Ganduri..