Complex Monahal
- Feleacu, Cluj - Biserica Ortodoxa, ctitoria lui Stefan cel Mare - 11Google, 100Google - A.M.C. - ChatGPT - #BisericaLuiStefanCelMaredinFeleacu
Feleacu, Cluj - Manastirea Ortodoxa "Sfânta Troiță" - 11Google , 100Google - A.M.C. - ChatGPT - #MănăstireaSfântaTroițăFeleacu
 |
| 2025.11.10 |
 |
| 2025.11.10 |
- Foto
 |
| 2025.11.10 |
 |
| 2025.11.10 |
Nici ploaia nici ceata nu ne-au oprit de a vizita un colt de rai pe pamant 🌿 Privire generală – Mănăstirea Ortodoxă „Sfânta Treime”, Feleacu Pe ceață sau pe ploaie, luminată doar de liniștea muntelui, Mănăstirea „Sfânta Treime” din Feleacu rămâne la fel: un loc în care frumusețea nu depinde de vreme, ci de felul în care ți se așază în suflet. Poate locul, poate sentimentul, poate realitatea însăși a fost „de vis”, iar fotografiile surprind exact această tăcere luminoasă. Așezată pe culmea Feleacului, mănăstirea îmbină vechiul cu noul, tradiția cu viața monahală de azi, într-un ansamblu care respiră simplitate, rugăciune și continuitate.
🌲 Întregul ansamblu – O armonie între natură și rânduială Drumurile pietruite, gardurile din lemn, clopotnița, vegetația din jur – toate formează un cadru în care te simți primit, așezat și îndemnat spre liniște. Chiar și în ceață, culorile se domolesc într-un tablou care pare pictat „dinăuntru spre afară”.
🕍 Biserica mare – Inima ansamblului Biserica mănăstirii este locul în care tăcerea se transformă în rugăciune. Fie că este luminată de soare sau învăluită în negura ploii, biserica își păstrează aceeași expresie blândă, aceeași chemare liniștită. În interior, icoanele, lumânările și mirosul de tămâie completează atmosfera acestui spațiu sacru. c – O fereastră spre trecut Un mic muzeu al tradițiilor românești, unde obiectele de gospodărie, țesăturile vechi și uneltele țărănești spun povestea unei lumi simple, dar pline de sens. Aici, lemnul, lutul și cânepa devin martori ai unei vieți trăite cu răbdare și rânduială.
✨ Capela – Locul în care liniștea devine mai profundă Capela mică, retrasă, este spațiul în care sufletul găsește intimitatea rugăciunii. Un loc discret, plin de lumină liniștită, perfect pentru cei care caută un moment de respirație interioară. 🕊️ Statuile – Chipuri în piatră, gesturi ale credinței Statuile din curtea mănăstirii redau figuri ale sfinților sau ale unor momente simbolice. Fie învăluite de ceață, fie spălate de ploaie, ele transmit aceeași simțire: statornicie, ocrotire, o prezență tăcută care veghează asupra locului. ✝️ Troița – Semn al binecuvântării Troița de la marginea aleii este, ca în multe locuri românești, o mărturie a credinței purtate de generații. Sculptată în lemn și așezată cu grijă în spațiul mănăstirii, rămâne un simbol al trecerii de la cotidian la sacru.
🌲 Întregul ansamblu – O armonie între natură și rânduială Drumurile pietruite, gardurile din lemn, clopotnița, vegetația din jur – toate formează un cadru în care te simți primit, așezat și îndemnat spre liniște. Chiar și în ceață, culorile se domolesc într-un tablou care pare pictat „dinăuntru spre afară”
 |
| 2025.11.10 |
 |
| 2025.11.10 |
🌿 Foisorul – un mic adăpost cu suflet mare Nu îi poți spune altfel decât foisor. Este deschis, primitor, cald în simplitatea lui. Nu are sobrietatea unei clădiri oficiale — și nici nu ar trebui să aibă. Rolul lui e altul: să facă trecerea lină dintre natură și interiorul mănăstirii, dintre pașii obișnuiți și liniștea rugăciunii. Cu lemnul încărcat de căldură și cu ferestrele rotunjite, pare un mic refugiu în care te oprești o clipă ca să respiri, să privești grădina și să te împaci cu frumusețea prezentului. Este un spațiu intim, dar nu închis; simplu, dar nu lipsit de farmec. Exact acel loc care îți oferă tihnă fără să o ceară, și frumusețe fără să o afișeze. Într-o mănăstire, ambianța nu se construiește doar prin biserică, ci și prin aceste locuri mici, discrete, care îți dau sentimentul de acasă — de camin pentru cei care împărtășesc aceeași credință și aceleași gânduri bune. De aceea merită propriul lui comentariu și propriile fotografii. Prea frumos este ca să treacă neobservat.
 |
| 2025.11.10 |
 |
| 2025.11.10 |
**„În curtea mănăstirii, sculpturile nu sunt doar obiecte. Sunt opriri. Sunt treceri între tăcerea muntelui și pașii oamenilor. Chipuri adânci, figuri rotunjite ca trovantii, siluete modelate în piatră crudă – toate par răsărite din aceeași răbdare a locului. Fiecare piatră păstrează o emoție: un gând, o privire, un gest. Iar cei care trec pe aici, chiar și numai pentru o clipă, iau cu ei puțin din această rânduială frumoasă, în care arta și credința se împletesc firesc.”**
🌿 Sculpturile din curtea mănăstirii – un muzeu în aer liber
Privind albumul foto, se simte limpede că, în curtea mănăstirii din Feleacu, arta nu este un element decorativ întâmplător, ci o parte organică din frumusețea locului. Sculpturile par adunate aici ca într-un mic muzeu în aer liber, fiecare cu limba ei tăcută, dar expresivă.
✨ 1. Sculpturile figurative – chipuri care poartă povestea timpului Capetele sculptate, amintesc de stilul expresionist al unor artiști români din perioada interbelică și postbelică. Trăsăturile dure, colțuroase, bărbile masive, privirile adânci, nasurile puternic conturate, toate sugerează un mod de lucru orientat spre forță interioară, nu spre frumusețe idealizată. Aceste capete, plasate între piatră, iarbă și flori, par să deschidă o conversație între natură și chipul omenesc — între efemer și statornic. ✨ 2. Statuile mici, rotunjite – amintiri de „trovanti” și de lutul din care suntem făcuți Cele două sculpturi ma-u dus cu gândul la trovants, Formele lor: rotunjite, masive, modelate parcă de apă și timp, cu suprafețe sticloase de calcar sau nisip cimentat, chiar seamănă cu pietrele „care cresc” Acest tip de sculptură „primitivă”, aproape nedetașată de forma naturală a pietrei, este des întâlnit în arta monahală contemporană. Călugării-sculptori sau artiști apropiați de mănăstire lucrează adesea cu materialul exact așa cum îl găsesc — intervenind minim, respectând forma dată de creație.
✨ 3. Profilul plat în piatră – o piesă rar întâlnită Figurina întinsă, aproape lipită de pământ sau de bolovani, este o apariție rară. Pare o sculptură relief desprinsă dintr-un vechi portal sau fronton de clădire, dar integrată acum în peisajul curții. Această „figurină-umbră”, pe jumătate om, pe jumătate piatră, dă senzația unei prezențe discrete, ca un martor trecut sub tăcere. O piesă care se observă doar de cine privește cu adevărat.
✨ 4. Sculptura femeii cu copilul – simbolul ocrotirii Statuia verticală, compusă, cu femeia și copilul sculptați în aceeași coloană de piatră, poartă o temă clasică: maternitatea sau ocrotirea spirituală. Este una dintre cele mai expresive piese din colaj: ridicată, subțiată, verticală ca un trunchi de copac, cu două chipuri ieșind din aceeași rădăcină de piatră. O metaforă despre continuitate, filiație, învățătură. Galeria episcopilor – o memorie a credinței și o punte discretă către Turda Privind aceste trei busturi – Nicolae Ivan, Nicolae Colan și Teofil Herineanu – ai senzația că nu sunt doar sculpturi, ci repere ale unei continuități. Fiecare dintre ei a purtat grija unei eparhii tinere, dar cu rădăcini adânci, și fiecare a lăsat în urmă mai mult decât o semnătură în istorie: a lăsat un mod de a construi și de a sluji. Și, ca o notă aparte, există și o legătură discretă cu Turda. Aproape toate drumurile marilor ierarhi ardeleni, în vizite pastorale, în sfințiri sau întâlniri cu oamenii locului, au trecut cândva prin Turda. Orașul nostru a fost pentru ei un punct de sprijin în mijlocul eparhiei – un loc în care credința și comunitatea i-au primit întotdeauna cu căldură. De la primele școli confesionale, la bisericile ridicate cu greu și până la slujbele de hram, Turda a rămas în atenția lor ca un spațiu viu, activ și implicat. Astfel, această galerie nu vorbește doar despre Cluj și despre ierarhii săi, ci și despre un fir nevăzut care coboară până la noi, la Turda – firul respectului, al memoriei și al continuității.
Ganduri si informatii adunate "cu sârg" de pe net... A.M.C. #MănăstireaSfântaTroițăFeleacu #FeleacuCluj - ChatGPT
 |
| 2025.11.10 |
si la
- sursa info VisitCluj.ro
- Casa-muzeu din Feleacu
În curtea mănăstirii se află o mică „casă-muzeu”, ridicată ca omagiu pentru profesorul Ștefan Micle, fiu al satului Feleacu și tatăl Veronicăi Micle, soția cunoscută mai ales prin legătura ei cu poetul Mihai Eminescu. Construcția reproduce fidel o gospodărie românească de secol XIX: pereți de lemn masiv, prispă, acoperiș tradițional și o încăpere plină de obiecte țărănești autentice — un interior simplu, dar cu farmecul vieții de altădată. Nu este doar o casă veche, ci o mărturie a unei lumi dispărute, păstrată cu grijă în mijlocul ansamblului monahal. O casă care spune povestea unui sat, a unei familii și, indirect, a unei epoci în care oamenii trăiau cu demnitate în simplitate.
🌿 Reflecție personală
Ca fapt divers, afișul din fața casei amintește nu doar de profesorul Micle, ci și de fiica lui, Veronica Micle — nume strâns legat de viața poetică și afectivă a lui Mihai Eminescu. O amintire a felului în care viețile oamenilor se împletesc între lumesc și spiritual. Și, privind prin comparație propriile istorii de familie, îți dai seama că Biserica Ortodoxă a privit întotdeauna cu o anumită înțelegere viața omului, cu toate încercările ei. Este o observație firească, izvorâtă din viața reală: uneori, afișele mici spun povești mari.
 |
| 2025.11.10 |
 |
| 2025.11.10 |
...... un spațiu mic, cald și liniștit, folosit de comunitatea monahală pentru rugăciunile zilnice. Paraclisul este o bisericuță de dimensiuni reduse, destinată slujbelor de fiecare zi, un loc în care se păstrează simplitatea și rânduiala mănăstirească. – În spatele paraclisului se află câteva pietre funerare vechi, probabil provenind fie din vechiul cimitir al mănăstirii, fie rămase de la mănăstirea medievală (Mănăstirea Feleacu este una dintre cele mai vechi din Transilvania, ctitorită la 1488). – Ele reprezintă o mărturie tăcută a continuității vieții monahale de peste cinci secole.
 |
| 2025.11.10 |
Porțile unei mănăstiri nu sunt doar treceri fizice. Ele sunt granițe simbolice între lumea de afară și spațiul interior al liniștii. La Mănăstirea Sfânta Treime din Feleacu, cele două porți principale sunt mai mult decât elemente de arhitectură: sunt mesageri ai unui gând și ai unei continuități. Poarta de intrare te întâmpină cu un aer de pioșenie, cu detalii sculptate și cu iconografia menită să așeze sufletul într-o stare de împăcare. Este poarta prin care omul intră în tihnă, lăsând în urmă tumultul lumii. Poarta de ieșire, în schimb, poartă mozaicurile celor două figuri istorice – Horea și Avram Iancu. Nu icoane, ci oameni reali, eroi ai neamului. Prin ei, mănăstirea trimite către lume un mesaj: credința și istoria merg împreună. Ieși din spațiul sacru nu doar liniștit, ci și conștient de jertfa și demnitatea celor dinaintea noastră. Între cele două porți se țese o idee frumoasă: intri cu sufletul deschis și ieși cu gândul limpede, înțelegând că lumea de afară poate fi trăită cu recunoștință, încredere și memorie vie.
- Thomas Browne (1605-1682), a fost un medic..... englez "
- „Natura este arta lui Dumnezeu. – A.M.C. - sursa citat libertatea.ro
- Mesteacan (Betula) - 13Google, 14Google, 17Google, 27Google, 70Google - I.L.T. F.T. 1, - A.M.C. - Pag. 516
 |
| 2025.11.10 |
 |
| 2012.08.24 |
- Mihai Olteanu pictor - Facebook
- Biserici.org
- Doxologie
