- Centenarul Marea Unire - 5sGoogle
 |
| album foto pe 47Google |
 |
| 2026.01.24 |
Au expus:
Adrian Mocan Anca AdinaPorutiu Corne lVana CatalinTimosca Cornelia Vidrascu Dumitru Popa Larisa Onis Marta Deleanu Manole Ciui Mircea Alin Balcu Marius Romila Oleg Rusnac
 |
| 24 ianuarie 2026 |
- 24 Ianuarie – Ziua Unirii Unirea nu este doar un fapt istoric, ci și un sentiment care se transmite, se recunoaște și se păstrează. La Muzeul de Istorie din Turda, această zi a fost marcată prin cuvânt, spectacol și artă — o expoziție cu lucrări diverse, în care natura, omul și istoria se întâlnesc. Am ales trei lucrări care au o legătură directă cu ideea de Unire (mică și mare), lucrări semnate de Olec Rusnac, Ancuța Adi Poruțiu și Cornel Vana. Portrete și scene care vorbesc despre identitate, demnitate și memorie, despre acel fir nevăzut care leagă trecutul de prezent. Prezentarea lor aici este felul meu de a acorda atenție și respect unei zile care ne aduce aminte că unitatea se construiește, se păstrează și se onorează.
Evenimente
 |
| 2024.08.23 |
- Bătătură de ușă sau ciocănitoare de ușă (în engleză, door knocker)
- foto si info
Ușile Muzeului de Istorie, dechise in Noaptea Muzeelor
- Ușile sunt adesea tăcute mărturii ale timpului, granițe între lumi, începuturi de drumuri sau păstrătoare de povești. Este mai mult decât un element arhitectural: este simbolul trecerii, al alegerii, al întâmpinării sau al separării. Ușile vechi, din lemn masiv, păstrează urmele mâinilor care le-au deschis și închis de-a lungul secolelor – o istorie sculptată în fibră și metal. În multe culturi, ușa are o încărcătură spirituală – ea „păzește” spațiul interior, dar și „invită” la intrare. Despre ușile din secolele XV–XVI, specifice clădirilor medievale: În perioada Renașterii târzii și a goticului transilvănean, ușile erau realizate din lemn de esență tare (stejar în special), întărite cu nituri și accesorii din fier forjat. Feroneria decorativă (precum inelul de bătaie sau grilajele de la ferestre) avea nu doar rol practic, ci și estetic și simbolic – adesea în forme florale, vegetale sau cruciforme. Ușile arcuite, (cum este cea de la intrarea in cladirea muzeului,) sunt specifice goticului, iar geamurile mici, înguste și împărțite cu zabrele erau atât măsuri de siguranță, cât și de protecție termică. O trăsătură comună era robustetea – aceste uși trebuiau să reziste timpului, dar și vremurilor: invazii, foc, ierni lungi.. Ganduri impletite cu informatii de pe net. Invitatie la muzeu...
Bătătura de ușă (ciocănitoarea) – un gest vechi, un detaliu cu memorie Bătătura de ușă, numită și ciocănitoare (door knocker), este un obiect funcțional și decorativ a cărui origine coboară în Antichitate, cu peste două milenii în urmă. Primele forme sunt atestate în Grecia și Roma antică, unde ușile masive din lemn erau prevăzute cu inele sau piese metalice folosite pentru a anunța intrarea. În lumea romană, acest obiect nu avea doar un rol practic. Pragul era un spațiu simbolic, iar gestul de a bate la ușă însemna cerere de acces, respect și recunoaștere a unui hotar. De aceea, ciocănitoarele aveau adesea forme cu valoare protectoare – capete de animale, mâini, inele – menite să păzească trecerea dintre exterior și interior. În acest context istoric se înscrie firesc și Potaissa romană, orașul de pe locul actualei Turda, dezvoltat în secolele II–III d.Hr. Aici, în castrul legionar și în așezarea civilă, porțile și ușile solide făceau parte dintr-o cultură a ordinii, a accesului controlat și a respectului față de spațiul locuit. Chiar dacă nu s-a păstrat o ciocănitoare propriu-zisă, ideea și gestul ei aparțin aceleiași lumi romane. De-a lungul Evului Mediu, bătătura de ușă devine un element comun la biserici, mănăstiri și clădiri importante, unde intrarea capătă și o dimensiune ritualică. În epoca modernă, ea rămâne un semn de tradiție și prestigiu, lucrat cu grijă din fier sau bronz. Astăzi, când întâlnim o ciocănitoare la o clădire monument istoric sau la ușile sculptate ale bisericilor noi, ea nu mai este o necesitate practică, ci un semn de continuitate culturală: un mic obiect care păstrează vie ideea respectului față de prag și față de istorie. 👉 Astfel, de la Potaissa romană până la Turda contemporană, bătătura de ușă rămâne un detaliu discret, dar grăitor, care leagă prezentul de un gest vechi de peste 2.000 de ani.
 |
| 2026.01.24 |
- Interior - holul de la etaj - 5sGoogle - I.L.T.- A.M.C
Muzeul de Istorie - "Potaissa in Epoca Migratiilor" - 5sGoogle, - I.L.T. - A.M.C. - #MuzeulDeIstorieTurda
- Muzică: Big Big World – autori: Emilia Rydberg, Lasse Anderson Interpretare instrumentală: Gheorghe Zamfir - sursa Youtube
expoziția este cuprinzătoare, cu multă natură; Ziua Unirii e contextul, nu tema exclusivă; muzica lui Zamfir aduce liniște, respirație, deschidere. Faptul că interpretul este român adaugă o ancoră discretă, fără să forțeze mesajul. Ideea ta de „mica lume unită” funcționează foarte bine la nivel simbolic: 👉 o lume mare, văzută prin lucruri simple, adunate laolaltă. ChatGPT - sursa MPR Youtube
