. Nu este un pod al l
Eacătelor, ci al amintirilor
Podul peste Pârâul Racilor, la întâlnirea dintre Strada Bicazului, Strada Nicolae Iorga, Strada Dr. Gh. Marinescu și Strada Ecaterina Teodoroiu, nu este un monument impunător și nici nu poartă lacătele iubirilor declarate în grabă. Și totuși, pentru mine, el este un pod al unei iubiri tăcute — iubirea față de trecut. 👣 M-am născut pe Strada Ecaterina Teodoroiu. Pașii mei mici, grăbiți sau visători, porneau de acolo și, aproape fără excepție, treceau peste acest pod. Drumul spre școală, în centrul Turzii, avea un ritual: traversarea apei. Nu știam atunci că nu trec doar peste un pârâu, ci peste o etapă. Fiecare zi era o înaintare — din copilărie spre cunoaștere, din inocență spre formare. Apa Pârâului Racilor curgea liniștită, uneori limpede, alteori tulbure după ploi, asemenea anilor care aveau să vină. Podul rămânea însă acolo — statornic, simplu, martor tăcut al pașilor mei. Nu mi-a cerut nimic, dar mi-a oferit un prag. Un loc de trecere între „acasă” și „lume”. 🌿 Astăzi, privind imaginile de pe pod și vederea peste apă, simt că nu privesc doar un colț de oraș. Privesc o punte între ceea ce am fost și ceea ce sunt. Nu este un pod al lacătelor iubirii, dar este un pod al fidelității față de rădăcini. O nostalgie care nu apasă, ci luminează. 🌱 Trecutul nu rămâne în urmă. El curge odată cu noi, ca apa de sub pod. Ne șlefuiește, ne modelează, ne învață să mergem mai departe. Iar prezentul meu poartă amprenta acelor drumuri zilnice, a pașilor hotărâți ai copilului care traversa podul fără să știe că își traversează propria devenire. Poate că unele poduri nu unesc doar maluri. Unele unesc vârste.
🌊 Un gând cald, ca o lumină de dimineață peste Pârâul Racilor -
A.M.C. -
ChatGPT
— strada dintre ape și dintre amintiri -🌱Aproape de centrul orașului, există o stradă care nu caută să fie arteră, ci poveste. Strada Dr. Gheorghe Marinescu nu leagă două puncte pentru mașini, ci două lumi pentru oameni. Ea ar fi putut uni Strada Avram Iancu cu Strada Nicolae Iorga, dar nu o face. Nu în această etapă. Și poate că tocmai de aceea și-a păstrat farmecul.
🌱Coborând dinspre Avram Iancu, panta te conduce firesc spre o întâlnire tainică: două pâraie — Pârâul Racilor și Pârâul Fânațelor — care se caută, se găsesc și apoi pornesc împreună mai departe, până la întâlnirea lor cu Râul Arieș, în zona străzii Abatorului. Între ele, ca o punte între lumi, stă această stradă.
🌱Localnicii i-au spus dintotdeauna Petzepart — „drum mic între râuri”. Un nume simplu, dar care spune totul. Aici, accesul la case se face peste podețe, iar traversarea apei se face peste o punte care pare mai mult o trecere dintr-un timp în altul decât dintr-un loc în altul. - Poate că apa a dat rost locului. Aici au trăit meseriași — grădinari care înțelegeau ritmul pământului, pantofari care dădeau pașilor siguranță, croitori care potriveau forma cu măsura, veterinari care alinau suferința necuvântătoarelor. Era o comunitate legată prin muncă, dar și prin apropiere. - Pentru copii, locul avea o altă chemare. Iarna, panta devenea derdeluș, iar pâraiele înghețate se transformau în oglinzi de gheață. Acolo am învățat echilibrul, cu patine prinse de ghete cu șuruburi, strânse ca într-o mică menghină. După asemenea zile, pantofarii își dovedeau pe deplin rostul.
🌱Astăzi, cele două ape curg la fel. Podețele sunt tot acolo. Puntea încă unește malurile. Strada nu s-a schimbat în esență. A rămas un loc care nu impresionează prin mărime, ci prin adevăr. Am fotografiat această întâlnire: două ape care devin una, două podețe, o punte și o stradă care nu vrea să fie doar drum, ci memorie.
✨ Gandurile imi spun ca restul nu se vede. Restul se simte. -
A.M.C.. -
ChatGPT 
