- Troite Crestin Ortodoxe - 4Google - A.M.C. - Str. Ioan Opris Nr.1
- Troite Crestin Ortodoxe - Str. Randunicii, Nr.29
- Troita Greco-Catolica - 6Google, 18Google I.L.T. - A.M.C. - Pag.496
Albume foto pe: 1Google, 16Google, 22Google, Facebook: - I.L.T. A.M.C.
 |
| albume pe: 1Google, 16Google, 22Google |
- De pe Facebook - pag. Iubesc Muntii Apuseni
"Colo-n munte la răscruce / Stă de strajă o TROIȚĂ...
De fac rău, mă iartă Doamne / De fac bine, dă-mi putința
Ca din deznădejdea noastră / Să răsară biruința".
- "...Oamenii ridica troite in amintirea cuiva drag, in semn de multumire sau cu rol de protectiv...." - teobarsan.ro, Facebook A.M.C., A.M.C.2022
La troiţele de la răscruci de drumuri, drumeţul se opreşte, se închină şi rosteşte o rugăciune în faţa ei, să apuce pe drumul cel bun, sub călăuzirea Domnului. Troiţele sunt aşezate la bifurcaţia unor drumuri, la răscruce, pentru că diavolul ne ispiteşte mai ales în momentele de cumpănă, în cele în care suntem nehotărâţi şi trebuie să luăm o decizie importantă, îndemnându-ne să ne abatem de la calea cea dreapta şi să apucăm pe căi greşite. La fel ca atunci când se întâmplă ca, mergând pe un drum care se bifurcă, să trebuiască să alegem, calea cea adevărată care ne poartă spre Viaţă este calea arătată de troiţă. Prin Sfânta Cruce ne-a venit izbăvirea şi ea trebuie să ne călăuzească viaţa.
Text: Pr. Romeo Ene
- In arhitectura despre simbolistica troitelor se spune ca: "Troițele se înrudesc cu arborii sacri si stȃlpii totemici ai populației geto-dacice. Ele marchează locuri sacre din spațiul rural (răscrucea drumurilor, hotare, fantani, etc). in ideea de a stabili o legatură cu Divinitatea care trebuie să îi protejeze împotriva forțelor malefice de orice natură" - A.M.C. - sursa info.arhitecturainfo
"Troița sau stâlpul cerului are rol ritual și închipuie axul cosmic, pentru că, odată înălțat, teritoriul din jurul lui devine locuibil - Mircea Eliade (1907-1986) a fost istoric.... de origine romana" - A.M.C. - sursa info Wikipedia
 |
| 2025.06.13 |
📍 Strada Romană - Troite
între pietrele istoriei și rădăcinile florilor O stradă cu nume predestinat, care leagă prezentul de trecutul roman al orașului. Azi asfaltată, ordonată și plină de flori, Strada Romană este dovada că modernizarea nu înseamnă uitare, ci continuitate. Aici, grădinile mici, îngrijite cu pasiune de locuitori, sunt adevărate colțuri de natură, ca niște altare în miniatură dedicate frumuseții simple.
Este strada de acces spre Castrul Legiunii a V-a Macedonica de la Potaissa, martor tăcut al vremurilor în care ordinea romană însemna drumuri drepte și priviri hotărâte. Deși romanii n-ar fi imaginat un taxi urcând dealul spre cetate, astăzi, civilizația modernă coexistă cu urmele istoriei — iar eu am ales urcușul cu patru roți, din curiozitate, și coborârea pe jos, cu bucuria descoperirii: case, flori, coline, povești.
📸 La intersecția cu aleea care urcă spre castru, am întâlnit o troiță ortodoxă, un semn al credinței, al statorniciei, al memoriei colective. E sărbătoare: Sfinții Petru și Pavel, ocrotitori ai sufletelor curajoase și călăuză pentru cei ce caută în istorie sensuri mai adânci.
🔎 Despre troițe: Originea lor se pierde în veacuri, fiind ridicate la răspântii, la marginea drumurilor sau în locuri cu semnificație spirituală, ca forme de rugăciune și protecție.
Troițele ortodoxe au, de regulă, crucea cu brațe egale sau lunguiețe, în timp ce troițele greco-catolice pot avea uneori forme mai apropiate de altar, cu icoane pictate în stil bizantin sau baroc.
Diferențele sunt subtile și mai ales legate de tradiția locală.
Această troiță, simplă și frumoasă, pare a veghea deopotrivă drumul spre cetatea romană și pașii celor care aleg să urce spre istorie cu gândul, cu privirea sau cu sufletul.
🌿 Strada Romană – o legătură vie între lumea de ieri și cea de azi. O alee cu flori, credință și sens
- Troița – între drum, Treime și rădăcini vechi Puține simboluri adună atâtea înțelesuri precum troița. În spațiul românesc, troițele nu sunt doar cruci de lemn ori piatră ridicate la margine de drum. Ele sunt semne, praguri între lumi, locuri de oprire și rugăciune, monumente ale unei spiritualități tăcute și adânci.
🔹 1. Cuvântul „troiță” vine, cel mai probabil, din slavonul „troica”, însemnând Sfânta Treime – dogma fundamentală a creștinismului: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Însă în limba și cultura română, troița a depășit dimensiunea strict teologică și a devenit formă vie a credinței populare. Ridicată la răscruci, în vârful dealurilor, lângă sate sau pe poteci de munte, troița nu este doar un semn al rugăciunii, ci și al protecției, al memoriei și al identității locale. În unele zone, se spune că locurile unde se întâlnesc mai multe drumuri sunt deschise lumilor nevăzute. Acolo se pun troițe „să nu se abată răul”. Un gest simplu, dar cu adânci rădăcini în spiritualitatea geto-dacică, unde răscrucea era un spațiu sacru, de hotar. Aceste credințe s-au încreștinat firesc, iar troița a devenit cruce de închinare, purtând numele Treimii. Sculptată în lemn, pictată, uneori acoperită ca un mic altar, troița este și o formă de artă rurală — cu motive tradiționale, texte populare sau icoane naive. Deși și alte popoare creștine ridică „cruci de drum” sau altare mici (în Grecia, Rusia, Polonia sau Italia), termenul „troiță” este specific românesc, iar expresia sa populară este unică. Troița spune povestea unui popor care a învățat să împletească cerul cu pământul, credința cu mersul pe jos, istoria cu drumul de zi cu zi.
🔹 2. Simbolul în alte culturi creștine Deși obiectul în sine — o cruce sau un loc de rugăciune la răspântii — nu este unic românesc, termenul „troiță” este Echivalente: În Grecia ortodoxă, se întâlnesc mici altare de drum (numite εικονοστάσι – „ikoniostasi”), adesea ridicate în amintirea celor morți sau ca expresie a credinței. Sunt adesea închinate și Treimii, dar forma este diferită: adesea o mică căsuță cu o icoană și o candelă. În Occidentul catolic, există „wayside crosses” (cruci de marginea drumului) în Germania, Franța sau Italia, însă nu cu simbolistica populară puternică din România și fără legătură directă cu numele Treimii.
🔹 3. Troița – creștinism pe substrat geto-dacic? Unii cercetători susțin că obiceiul troiței românești ar avea rădăcini precreștine, dacice, în credința că răscrucile sunt locuri sacre sau periculoase, unde se întâlnesc lumile — așa că trebuiau protejate spiritual. Apoi, creștinismul a încreștinat acest simbol, punând în locul stâlpilor sau altarelor vechi Crucea, în special închinat Sfintei Treimi. Astfel, troița este: - un simbol religios creștin (Treimea, protecție divină), - un obiect de cult popular românesc, cu caracter sincretic (creștinism + vechi credințe locale), - și o formă de artă rurală, cu lemn sculptat, pictură naivă și text popular.
🔹 Concluzie 🔸 Troița, ca idee – nu e exclusiv românească. 🔸 Troița, ca termen și formă de expresie – este specifică folclorului românesc. 🔸 Ea este o sinteză între simbolismul creștin al Sfintei Treimi și substratul spiritual autohton (probabil dacic), devenind un semn de credință, memorie și identitate în spațiul rural și urban deopotrivă.
Troita a carei autor este Fratean Liviu - sursa info Facebook, comentariu, Fratean Elena
